Alumni

Dr. Elena Ganea 1942 ̶ 2023

Doamna Doctor Elena Ganea, distins membru şi conducător de doctorat în cadrul Institutului de Biochimie al Academiei Române, IBAR, şi-a început cariera în 1965 în Departamentul de Biochimie al Institutului de Endocrinologie C.I.Parhon.

Opt ani mai târziu, în 1973 Dr. Elena Ganea devine cercetător în cadrul Institutului de Biochimie al Academiei Române în departamentul de investigare a proteinelor. În 1994 Dr. Ganea înfiinţează grupul de investigare a modificărilor postranslaţionale ale proteinelor transformat ulterior în Departamentul de Pliere a Proteinelor, Departament pe care îl conduce până la retragerea din activitate.

Începând din anul 2000 Doamna Dr. Elena Ganea devine conducator de Doctorat în cadrul IBAR ca parte a şcolii de Studii Avansate a Academiei Române - SCOSAAR, calitate în care a îndrumat şi format un mare număr de cercetători români în domeniul ştiinţelor vieţii la nivel molecular.

Activitatea ştiinţifică şi pedagocică a Doamnei Elena Ganea s-a materializat într-un mare numar de lucrări de specialitate, cu peste 800 de citări indexate Web Of Science, lucrări citate şi azi - în special în domeniul proteinelor oculare cu activitate enzimatică şi de protecţie.